Dor de primăvară
Ca-ntr-un miracol declanşat de soare
Porneşte seva-n trunchiul cenuşiu Şi pleoapa-n mugurul atins tresare Să râdă verdele în auriu. Pământul a scăpat de chinga gheţii Care, topită, îi oferă must În care iar vedem triumful vieţii Prin firul firav devenit robust. Dintr-un îngheţ ce aducea a moarte, Totul a devenit deodată viu: Zumzet şi zbor, orăcăituri sparte, Verde şi cald, azur şi străveziu. Privim renaşterea ca o-mplinire, Primind-o cu nesaţ, dar cald şi calm, Şi-această verde, vie afluire Ne umple inimile ca un psalm. De unde acest dor de primăvară? Dorinţa noastră după viu şi cald Nu stă doar în decorul de afară, Pastelul de azur şi de smarald. Este dorinţa de-a lăsa povara, Crezând că toate cele vechi s-au dus, Trăind renaşterea, ca primăvara, Cu Soarele dreptăţii, cu Isus. Ieşim din iarnă ca dintr-o cavernă, Cu sufletul pătruns încă de ger, Dar primăvara poate fi eternă Dacă deschidem inima spre cer. Amin |
|