Picture
Când vorbim despre facerea pâinilor trebuie să admitem că este nevoie de multă muncă aici. Mai întâi, pământul trebuie arat şi discuit. Grâul este semănat şi apoi secerat, treierat şi pus în cămări. Apoi, grâul este măcinat ca să se facă făina. Ingredientele pâinii sunt amestecate împreună şi se adaugă drojdie. Aluatul creşte în forme care sunt puse în cuptor şi astfel rezultă pâinea. Pâinea este unul din alimentele de bază ale omului.



 
Picture
Un bancher spaniol avea două case de bani. La una dintre acestea umbla nimai când avea nevoie de sume mari. Pentru această casă de bani avea două chei. De mai multe zile îi lipsea una di chei și nu o gasea deloc. Într-una din zile avu nevoie de o sumă mai mare de bani. Spre marea lui mirare, casierul a găsit cheia în ușa casei de bani. A chemat imediat de bancher și, când au deschis ușa, au găsi înăuntru un om mort, care era în serviciul băncii. 
Ce se întâmplase? Omul acela furase cheia ca să poată lua din bani. După ce a deschis ușa casei de bani, care era mare, a intrat înăuntru, iar ușa s-a închis singură după el. Astfel, omul acela a murit de foame în mijlocul bogățiilor pe care a vrut să le fure. Ele nu i-au dat viața, ci i-au luat-o.